Puieții se dezvoltă foarte bine, cresc și sunt tot mai rezistenți.
Cele 6 ha de teren împădurite de către asociația noastră au intrat in faza lucrărilor de întreținere. Pe lângă mobilizarea solului, care ajută la afânarea solului am realizat lucrări de decopleșire, acțiune prin care s-au înlăturat buruienile care umbreau puieții și îi puteau înabușii. Puieții se dezvoltă foarte bine, cresc și sunt tot mai rezistenți.
Mai jos vă prezentăm o scurtă informare privind situația puieților plantați în anii anteriori.
- Proiectul de împadurire Laslaul Mic, județul Mureș;
Acest proiect întră în al 4-lea an, suprafață împădurită de 3 ha, cu puieți de salcâm. Puieții cresc mai încet datorită terenul aflat într-un grad mai mare de degradare. Cu toate că creșterea lor este lentă, puieții sunt puternici și au reușit să supraviețuiască până acum, fară să fie nevoie de completări.
- Proiectul de împădurire Suplac, județul Mureș;
Acest proiect intră în al 2-lea an, suprafața împădurită este de 3 ha, cu puieți de salcâm și stejar. Salcamul s-a dezvoltat mult mai bine decât la Laslaul Mic, aici solul este de o calitate mai bună. Puieții de stejar se dezvoltă, dar bineințeles mult mai lent decât cei de salcâm. Pentru ambele specii solul și condițiile meteorologice, combinate cu lucrări de întreținere periodice au creat mediu favorabil pentru o evoluție bună, devansând prima plantație.
Dacă va fi necesar, la final de vara vom interveni din nou cu aceste lucrări de întreținere pentru a ajută puieții să se instaleze și să înlăturăm pericolul sufocarii de către vegetația abundență.
În această perioada suntem în căutare de noi terenuri unde putem impadurii. Suntem deschiși să colaborăm cu autoritățile locale care au ternuri care nu le folosesc și doresc se le valorifice prin crearea de păduri. Focusul nostru este să identificăm suprafețe mai mari de teren, apoi să demarăm din nou proiectele de impădurire cu voluntari.
Va așteptăm cu drag să vizitați cele două zone, iar dacă puteți să ne dați o mana de ajutor, ne puteți contacta prin email info@cleanwood.org, urmând sa luam legatura cu voi in cel mai scurt timp.
Cu drag de verde,
Echipa CLEANWOODCO2